Ghibli - Tehnologie

Ghibli este propulsat de un motor versatil: V6 de trei litri, Twin Turbo cu o putere maximă de 330 CP

Motorul V6 Twin Turbo de trei litri al lui Ghibli a fost proiectat pentru a oferi performanțe sportive remarcabile și în același timp să obțină valori mici de emisii și consum de carburant. Rezultatul este un motor ve este foarte versatil în exploatare, având cifre impresionante de putere și cuplu:  330 CP (243 kW) sunt disponibili la 5,000 rpm iar când butonul Sport este activat, cuplul motor de 500 Nm este disponibil în plaja de turație de la 1,750 la 4,500 rpm.

 


Consum mic, forță sportivă

Comparativ cu motorul mai puternic instalat pe Ghibli S, acest propulsor în șase cilindri este echipat cu axuri cu came și injectoare cu design special plus setări diferite pentru sistemul de supra-alimentare și cel de control electronic al motorului. Aceste modificări au redus consumul fără a avea un impact negativ asupra răspunsului la accelerație. Maserati Ghibli sprintează de la 0 la 100 km/h în 5.7 secunde iar viteza sa maximă este de 263 km/h.

Transmisie automată nouă, auto-adaptivă

Ghibli beneficiază de potențialul unei transmisii automate de nouă generație, cu opt trepte, produsă de ZF: este ușoară, capabilă de performanțe ridicate, schimbă treptele cu precizie și este controlată de un software auto-adaptiv ce poate recunoaște stilul de condus și condițiile de drum pentru a adapta în mod corespunzător modul de schimbare al rapoartelor. Cinci moduri de funcționare sunt disponibile pentru transmisie: Auto Normal, Auto Sport, Manual Normal, Manual Sport și I.C.E. (Increased Control & Efficiency).

Manevrabilitate demnă de un GranTurismo

Manevrabilitatea exemplară a lui Ghibli este posibilă datorită sistemului de suspensie extrem de sofisticat. Brațele din aluminiu ale suspensiei față independente dublu-braț garantează o manevrabilitate foarte precisă iar sistemul independent multilink cu cinci brațe folosit pentru suspensia spate reprezintă un echilibru perfect în obținerea unei performanțe sportive dar și confort.

Sistem de direcție de ultimă generație

Sistemul de direcție servo-asistat hidraulic îi conferă șoferului un sentiment optim la volan, fără impresia enervantă a unei asistențe artificiale a direcției atunci când mașina virează la viteze ridicate. Construit special pentru a face din conduslui lui Ghibli o experiență cât mai specială, sistemul de direcție este plăcut și ușor de manevrat în orice condiție, chiar și în timpul manevrelor de parcare. Eficiența sistemului în toate situațiile este sporită de noua casetă de direcție din aluminiu.

Există anumite modele, dotări și accesorii ce nu sunt disponibile sau pot deveni disponibile după lansarea la comercializare a mașinii. Maserati își rezervă dreptul de a modifica culori, design sau caracteristici tehnice fără o notificare în prealabil. Contactați cel mai apropiat dealer autorizat Maserati pentru mai multe informații.